______________________________

de Gavriil Stiharul

Extaz vestitor e murmurul tău,

El e rază prin nopților tăcute,

Vai mie! Eu fui menit să torc

Firele trecătoarelor iubiri de noapte. 

Ce lung e drumul până la suflet!

Ce ingrat e adâncul care ne desparte...!

Și bezna… Îmi face inutilă și privirea,

Pipăind iubirea, ești și mai departe.

E seara aceasta atât de jilavă

Că roua din priviri se-așază pe cratere,

Pe pajiști de lună se odihnesc caii

Iar șipotul de flaut stinge o stea căzătoare.

_______________________________

Ilustrația:

Cântec de seară de Alphonse Osbert (1857-1939)

Licensing:

https://fr.wikipedia.org/wiki/Alphonse_Osbert#/media/File:Alphonse_Osbert_-_Chant_du_soir_1906.jpg

(CC0 This work is in the public domain)

Sursa: Wikimedia Commons

de Gavriil Stiharul

De la mine și până la vise de lumină,
trebuie să pășesc prin somnul greu
când deasupra norii negri
frământă frenetic luna.

Când farul ochilor tăi străbate mările sufletului meu bolnav,
ce navă străină plutește în derivă
pe valurile adâncului-de lacrimi?
Acoperă-mă cu umbra șoaptelor 
sunt rest de noapte în zorile tale
și, iată, tu vei destrăma toate îndoielile.

Am să văd cruda. realitate a eului,
mă voi bucura sau poate mă voi întrista...
Azi, numai speranța mă întărește.
că timpanul tău
a fost martor la primul îndemn
rostit pe când pământul era netocmit şi gol
și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
_________________________________________Ilustrația:
Toamnă de Thomas Kennington (1856–1916) 
Licensing:
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Autumn-benjamin-thomas-kennington.jpg
(CC0 This work is in the public domain)
Sursa: Wikimedia Commons

Ploaia măruntă mă afundă în visări,

târziu, lătratul unui gând e o bătaie în ușă

și te alungă din mine.

Peste margini de suflet e atâta întuneric

și luna se teme de oglinda lacului.

Lumină crispată ai fost tu

peste cămări din solitudinea  mea.

Ce sinistru vestește pendula

încă o zi!

De atâta suferință cerul s-a chircit

și plouă cu pene de îngeri

peste orașul îmbătrânit..

Pășesc pe străzi

și încerc să număr frunzele care cad

prin imensa mea singurătate.

_________________________________________

Ilustrația:

Tarancuta odihnindu-se de Nicolae Grigorescu (1886-1895)

By I, Sailko, CC BY-SA 3.0,

https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=22781727

Wikimedia Common

(CC0 This work is in the public domain)

de Gavriil Stiharul

Când un ochi se deschid în mine
aștept răbdătoare cu pleoapele roșii
ceva din ființa ta care să mă urmeaze
în lumea de taină a lacrimilor mele
din noaptea fără gust și lună.

Lire la suite...