-
EXISTENȚĂ SOLITARĂ
Ploaia măruntă mă afundă în visări,
târziu, lătratul unui gând e o bătaie în ușă
și te alungă din mine.
Peste margini de suflet e atâta întuneric
și luna se teme de oglinda lacului.
Lumină crispată ai fost tu
peste cămări din solitudinea mea.
Ce sinistru vestește pendula
încă o zi!
De atâta suferință cerul s-a chircit
și plouă cu pene de îngeri
peste orașul îmbătrânit..
Pășesc pe străzi
și încerc să număr frunzele care cad
prin imensa mea singurătate.
_________________________________________
Ilustrația:
Tarancuta odihnindu-se de Nicolae Grigorescu (1886-1895)
By I, Sailko, CC BY-SA 3.0,
https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=22781727
Wikimedia Common
(CC0 This work is in the public domain)
-
Commentaires