— Cu infernale flăcări, iubite, te ard în nebuneşti  visări,

sub vintre  mă împunge foamea  rătăcirii,

şi prin   umeda cupă te  curg din  depărtări

ca pe-o  ploaie picurând  nectar în noaptea  amăgirii.

— Dar eu nu   părăsesc,  iubito,  depărtarea  care ne-a apropiat,

eu vreau să  reumplu  de aştri  păşunea mea liliachie,

să iubesc  steaua  ce albastru  ne-a însemnat,

să-ţi iubesc  fiorul  cu  parfum  de feciorie.

Dar vremea iubirii trecuse demult,

în urmă   rămânând o iarna resemnată:

eu  – într-un un  vis încă nenceput,

tu  –  într-o dragoste ireală şi trădată.

 

 Podul din pădure de  Rafail Sergeevich Levitsky (1847-1940)